MURDAR, -Ă adj. 1. (În opoziție cu c u r a t) Acoperit, îmbîcsit, plin de murdărie (1, 2), de pete; nespălat, mînjit, soios, slinos, jegos, (regional) mocicoș, muruit (2), muscuros (1), muzgurit, mîrșav (2). Și copiii babii era. . . murdari. KOTZEBUE, U. 7^v/19. O masă murdară. EMINESCU, N. 38. Băgară de seamă că hainele lor sînt murdare. ISPIRESCU, L. 40. Pe geamurile murdare de-abia pătrundeau cîteva raze de soare. REBREANU, R. II, 64. Se arătă la fereastra murdară lumina albă-sinilie a faptului de ziuă. MiRONESCU, S. A. 55. Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crîșmâ umedă, murdară. BACOVIA, O. 15. Scot mănușile murdare. CAMIL PETRESCU, U. N. 365. Dacă l-ar descheia, i-ar găsi cămașa murdară. C. PETRESCU, C. V. 129. E tare murdar: ba de colb, ba de glod, ba de păcură. TEODOREANU, M. U. 401. I mîrdar. . . pe piele, are colb pe piele. ALR I 639/590. Îi nespălată sau mîrdară. ib. 640/542. Haine murdale. ALR II 3 263/836. Rufele murdare se spală acasă (sau în familie). Cf. ZANNE, P. III, 338. ♦ (Despre ființe) Care nu respectă curățenia, care se complace în murdărie (1). ♦ Lipsit de claritate, de limpezime; tulbure. Pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară. EMINESCU, G. P. 3, cf. id. N. 34, ISPIRESCU, L. 37. 2. F i g. Vrednic de dispreț; josnic, mîrșav, venal. Să fii tu martor la astfel d-alianță murdară. ISPIRESCU, în ZEITSCHRIFT, XVIII, 110. Acuma vezi și tu cît e de murdar și de nevrednic de iubirea ta. REBREANU, I. 113. Cum ai putut să spui că ie întorci numaidecît și să mă lași acolo ? Cît de murdar ai fos t! CAMIL PETRESCU, T. II, 241, cf. V. ROM. decembrie 1954, 97. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, ordinar, grosolan, obscen. - Pl.: murdari, -e. – Și: (regional) murdal, -ă, mîrdar, -ă, mîrdal, -ă (ALR II 3 390/551) adj. – Din tc. murdar.