MURDĂRI vb. IV. T r a n z. și r e f l. A (se) umple de murdărie (1, 2), a (se) face murdar, a (se) mînji, a (se) păta, (regional) a (se) murui¹ (3), a (se) mocicoși, (învechit) a (se) murdăriși. Ce-am văzut să-mi murdăresc mănușițele. ISPIRESCU, L. 350. Mustra pe moș Costache că se murdărește pe haine cu scrum de țigare. CĂLINESCU, E. O. I, 78. Le-am dat apă, pe care au murdărit-o numaidecît. BRĂESCU, A. 58. Băieți, nu vă băgați sub pat, că vă murdăriți. ALR II 3 209/537. A murdălit cămașa, ib. 3 363/762, cf. 3 363/769. O vacă murdară murdărește cireada toată. ZANNE, P. i, 686, cf. 695. ◊ F i g. De ce-ți murdărești sufletul, Ioane, cu asemenea prezumții scîrboase ? T. POPOVICI, S. 236. ♦ A face murdărie (2). Se vede însă că nu mi-am murdărit scăldătoarea cînd m-a vîrît bunică-mea întâi în ea. SADOVEANU, P. M. 186. – Prez. ind.: murdăresc. – Și: (regional) murdăli, mîrdări (ALR I 640/590, ALR II 3 209/537) vb. IV. – V. murdar.