MURGULEȚ s. m. 1. Diminutiv al lui m u r g² (2); murgușor, murguț² (I 2), (regional) murguș, murgușel. Murguleț cu părul creț. . . Să zbori zborul gîndului ! ALECSANDRI, P. I, 106. Eu te-aș sfătui să iei murgulețul ăsta al meu. V. ROM. decembrie 1954, 104, cf. ALECSANDRI P. P. 73. Murguleț, căluțul mieu. H II 14. Murgulețu că-l vedea Și din grai așa-i grăia. JARNIK-BÎRSEANU, D. 497, cf. 487, 489, MAT. FOLK. 114. 2. (Regional) Numele unui dans popular; melodia după care se dansează. Cf. VARONE, H IV 159, XI 203, XIV 94, 251, ALR I 1 477/790. – Pl.: murguleți. – Murg² + suf. -uleț.