muruí, muruiesc, v.t.r. (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui: „Unde-s căsâle cu pământ, să muruiește cu humă moale” (Bilțiu, 2009: 60). 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi, humă” (Șăineanu, Scriban); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).