MURUI¹ vb. IV. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică pereți, pardoseli etc.) A unge cu muruială (2), pentru a astupa crăpăturile sau găurile, a netezi cu lut și apă; a lipi, (regional) a mînji (2), a murlui (1), a măltări. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Femeile iau siga, o ard în foc și deleind-o apoi în apă, muruiesc cu dînsa casele. I. IONESCU, P. 39. „Lut” se numește argila amesticată cu alte elemente și frământată bine pentru a putea lipi sau murui cu ea. MÎNDRESCU, UNG. 31, cf. PAMFILE, J. III, 91. Se aflau într-un bordei destul de spațios, scobit prin malul pietros și muruit cu lut. CĂLINESCU, S. 719, cf. REV. CRIT. III, 161, com. BENIUC, CHEST. II 197/1, ALR II 3 395/64, ALRM II/I h 279, 280, A I 21, VI 26. ◊ R e f l. p a s. Cînd se apropie sărbătorile mari, se văruie în toate casele și se „muruiește” pe jos. PRIBEAGUL, P. R. 32. ♦ (Învechit și regional) A spoi cu humă (v. h u m u i) sau cu var (v. v ă r u i). Iaste fața [zidului] muruită cu albu var. HERODOT (1645), 43. În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I, 20. Alții se adăposteau sub pămînt în bordeie muruite cu humă. SADOVEANU, O. XII, 295, cf. CHEST. II 374/18, A V 17. ♦ (Regional) A trage o dungă neagră în jurul ferestrelor casei (în exterior). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Învechit, rar) A mîzgăli. O basnă ciudată ca aceasta alcătuind, prostimii să o crează, cu condeiul hârtia au muruit. CANTEMIR, HR. 144, cf. 359. 3. (Regional) A unge (murdărind); p. e x t. a murdări, a mînji (1). În tină să s(ă) tăvălească, bărbile să-ș muruiască (a. 1773). GCR II, 98/38. O femeie fură o fărmătură [din aluat] și vrea să-l muruie pe mire. SEVASTOS, N. 77. Mă dezbrăcă pin' la pele, mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II, 148. În odaie însă stăpînea un întuneric tulbure, cenușiu, din care de abia se deslușea[u] cele trei geamuri, ca niște lespezi muruite cu leșie. REBREANU, NUV. 225. Picioarele desculțe le moroim prin noroi. STANCU, D. 84. Își muruie fața cu funingine. PAȘCA, GL. ◊ R e f l. S-o muruit cu baligă. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. S-a muruit cu furingine. ALR II 3 517/102. ♦ I n t r a n z. (Prin Bucov.) A face murdărie (1). LEXIC REG. 105. 4. (Regional; complementul indică pîine, colaci, pască, mălai) A unge pe deasupra cu muruială (1). Cf. PAMFILE, J. III, 91. (R e f l. p a s.) Colacii se vîră în cuptor după ce se muruiesc. ȘEZ. V, 138, cf. VII, 33, A VI 26. – Prez. ind.: muruiesc și (regional) murui. - Și: (regional) moroi vb. IV. Cf. ucr. м у р о в а т и.