MURĂTOARE s. f. 1. (Maram. și nordul Transilv.) Apă sărată naturală. V. s l a t i n ă. Dar Dunărea-i curătoare, Toată huc îi murătoare. BÎRLEA, B. 8. Izvor de mărătoare. ALR II 4 096/250, cf. 4 095/95, 235, 250, 346, 4 096/235. 2. (Prin Transilv. și Ban.) Saramură (folosită la prepararea sau conservarea unor alimente). Opărea [făină] cu murătoare fierbinte. ECONOMIA, 101/11. Să te uști mîndro-n picioare, Ca peștele-n murătoare. HODOȘ, C. 68, cf. TODORAN, GL. [Oaia] se vindecă prin spălare cu murătoare. CHEST. V. 166/78, cf. VI 48b/6, ALR I 740, 753, A III 1. ♦ (Regional) Brînză sărată. Cf. ALR I 1809/795, A III 17.3. (Prin Transilv. și Ban.) Zeamă de murături (1). Țipăm morătoarea cea dintîi. ALR II 4 098/53. Întoarce morătoarea în bute pă curechi. ib. 4 098/349, cf. 4 097/235, 272, 310, 836, ALR I 755/61, 333. ♦ (Regional; mai ales la pl.) Murătură (1). Cf. BUL. FIL. V, 168,182, ALR I 756/337, 341, 710, 776, 780, 792, 800, 805, 808, 815, 820, 850, 887, ib. 859/596, 988. ♦ (Regional) Varză murată² (Vașcău). ALR I 754/80. 4. (Regional) Argăseală (Voiniceni-Tîrgu Mureș). Cf. m u r a (5). Cf. ALR II 6 616/235, 6 617/235. – Pl. : murători. – Și: murătoaie (A III 17) s. f., murător (ALR I 756/710, 776, 780) s. m., murătoare, morătoare s. f., morători (ib. 756/337, 341, 792, 800, 805, 808, 815, 820, 850, 887, 859/596, 988), morîtori (BUL. FIL. V, 168, 182) subst. pl. – Mura + suf. -ătoare.