Definiția cu ID-ul 1359850:
Tezaur
MUSTAȚĂ s. f. I. (Adesea la pl. cu valoare de sg.) Părul care crește (la bărbați) deasupra buzei superioare. Iară musteața; acoperindu-i gura . . . , să mesteca cu barba. DOSOFTEI, V. S. octombrie 81r/27. Nice ș-au tăiat unghiile, nici ș-au tocmit mustața lui. BIBLIA (1688), 2352/36. Vrîsta cea copilandrică, în carea vrîstă scot peri atîta la musteți, cît și la barbă [glosă marginală]. AETHIOPICA, 26v/21. Copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, carii și astăzi tot tineri să numesc. RUSSO, S. 10. În acel echipagiu era . . . un june brunet care de pe barbetă și musteți se cunoștea că e străin. NEGRUZZI, S. I, 37. Fanariotul surîse cu îngîmfare ; apoi după ce-și răsuci de cîteva ori negrele sale mustăți, zise . . . FILIMON, O. I, 125. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155. Toți erau cu părul, cu barba și cu mustețele pline de promoroacă. CREANGĂ, P. 256. Bogoslovii erau toți oameni mari, cu barbă și cu mustețe. SLAVICI, N. I, 187. Am avut mustațe mari și sure. AGÎRBICEANU, A. 340. Dinții îi străluceau subt tufele de păr ale mustăților. SADOVEANU, B, 38. Zîmbi tușind în musteața stufoasă. C. PETRESCU, R. DR. 87. I-a băgat în răcori un palicar cu falnice musteți de smoală și flinta la umăr. id. A. R 8. Seamănă îngrozitor cu tata. Aceleași musteți lungi și cap uriaș. SAHIA, N. 20. Își chinuia între degete firele sure de musteți. BART, E. 285. Mustața lui întoarsă frumos era ca și șorțul de albă. ARGHEZI, P. T. 116. Purta o mustață neagră și întoarsă. CAMIL PETRESCU, O. I, 28. Are mustăți roșcovane pe buză. STANCU, D. 15. Liteanul că se mira Și musteața-și resucea. ALECSANDRI, P. P. 176, cf. 209. Pe noi colăceri ne-alese, Cu mustețile sumese. TEODORESCU, P. P. 171. Măi bădiță de la școală, Vin-acasă de te-nsoară, Că barba mi te-mpresoară Și musteața-ți taie fața. JARNIK-BÎRSEANU, D. 240. Paloșul că mi-l scotea, Pe palmă mi-l învîrtea, La mustețe mi-l cerca. POP., ap. GCR II, 297. Cine naib-a mai văzut Cioară neagră cu albeață, Fată mare cu mustață. DOINE, 211. Cînd o fi dă trei ani, are să fie om mare cu mustăți șî cu barbă ca toți oamenii. ȘEZ. III, 98. Trei fire de mustețe . . . Mi-au dat în căruntețe. BIBICESCU, P. P. 303. De mustăți și de coate goale să nu te plîngi niciodată. ZANNE, P. II, 301. Hurduc, burduc, de mustăți te duc (Bota). GOROVEI, C. 29. (În context figurat) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I, 87. Mustață galică v. g a l i c. Mustață pe oală v. o a l ă. ◊ (În legătură cu verbele „a răsări”, „a da”, „a miji” etc., servind ca un indiciu al începutului adolescenței) Deaca răsăriia musteață coconului, atunce se apropiară dinsul nește ărumitori hitleaní și-l măglisiră de-ș goni pre mumă-sa. MOXA, 381/22. Fratele ăla tinerelul, de d-abia-i mijește mustața, călugărașul sprîncenat. CARAGIALE, O. II, 234. Badea meu, tinăr băiat, Nici mustața nu i-a dat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 39. Sugă-mi-te șerpele Cînd ț-or da mustețele Și ți-or fi dragi fetele. HODOȘ, P. P. 133. ◊ E x p r. A-i rîde (sau a-i zîmbi) (cuiva) mustața = a se bucura, a avea un aer satisfăcut. Jupînului Joe îi rîdea mustața cind vedea atîta hoit. ISPIRESCU, U. 84. Îi zîmbea mustața împăratului și îi lăsa gura apă, cînd se gîndea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur. id. L. 72. A rîde (sau a zîmbi, a rînji) pe sub mustață (sau mustăți) = a rîde pe ascuns. Domnul nostru se zîmbi pe sub musteți de minciuna ce cîrpise Toderică. NEGRUZZI, S. I, 82. Zi-i pe nume să ți-l spun, răspunse atunci Ochilă, zîmbind pe sub mustețe. CREANGĂ, P. 245. A trage (sau a duce) la mustață = a bea băuturi alcoolice în cantitate mare, a fi bețiv, a trage la măsea. Cînd tragi sorocoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta ? CREANGĂ, A. 17, cf. PAMFILE, J. III, 91, CIAUȘANU, V. 181, id. GL., ZANNE, P. II, 301. (Regional) A trage pe sub mustață = a mînca, a îmbuca. Cf. CIAUȘANU, V. 181. A-i rade (cuiva) mustața sau o mustață = a-și bate joc (de cineva). Cf. SCRIBAN, D., ZANNE, P. III, 329. (Familiar; ca formulă de întărire a unei afirmații) Baba asta dacă nu vă va pune într-o săptămînă stâpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața ! SADOVEANU, O. I, 216. Să-mi razi mie mustața, dacă nu-ți spun drept. id. ib. 241. A-și răsuci (sau a-și suci) mustața ori a face cu mustața = a cocheta cu o femeie (răsucindu-și mustața). S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii Pe cînd ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii ? EMINESCU, O. I, 157, cf. ZANNE, P. II, 302. ♦ Fiecare dintre cele două părți simetrice din care e formată mustața (I). Cu o mînă îmi prinse o musteață, iar cu cealaltă mă luă pe după gît. HOGAȘ, M. N. 18. Ochii lui Aristică scînteiau ca doi tăciuni aprinși pe fața roșcovană, lată, pe cure o împărțea drept în două perechea de mustăți galbene ca paiele. REBREANU, NUV. 9. Rămînea în urma tutulor, ridicînd sprîncenile îmbinate și imense cît o pereche de mustăți, C. PETRESCU, L. II, 71. Mă țintesc doi ochi ca oțelul, văd două mustăți cît două vrăbii. SADOVEANU, O. I, 167. Subt călcîiul unui deal, Două cozi de cal moscal (Mustățile). ȘEZ. XIX, 149. ♦ P. e x t. (Mai ales la pl.) Fire (lungi) de păr care cresc în jurul botului, la unele animale. O, motani . . . La zgîriet el v-a dat gheară Și la tors v-a dat mustețe. EMINESCU, O. I, 48. Se ivi capul motanului alb cu mustăți zburlite. ANGHEL-IOSIF, C. L. 77. Erau iepuri mari care-și mișcau urechile și mustățile. SADOVEANU, O. VII, 512. Mîngîie motanul îndelung, îl trase ușor de mustăți. V. ROM. octombrie 1958, 53.