MUSTRĂ¹ s. f. 1. (Învechit și popular; adesea In legătură cu verbele „a face”, „a învăța”) Instrucție ostășească, exercițiu militar, (învechit) o c e n i e, ș m o t r u, (ieșit din uz) m u s t r u l u i a l ă (1), (neobișnuit) m u s t r e a l ă; p. e x t. manevră (1). Armele . . . nu le dă decît numai cînd vor să meargă la război sau să facă muștru. IST. AM. 15^r/18. Învață a purta aceste arme făcînd mustre de obște. ib. 19^a/8. Aciia fac și soldații mustra cea obicinuită. GOLESCU, Î. 15, cf. 118. De aice au mers în grădină, undi se sevîrșea exerciția seau mustracadeților. AR (1829), 134²/11. Supt personala comandă a feldmarșalului contelui Dibici Zabalkanski s-au făcut o mustră mălitărească. ib. 248²/5. Pașa de două tuiuri . . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 155¹/16. Grănicerul . . . făcea două ronduri de plaiu . . . , apoi mustră, reviziuni, conscripțiuni. CODRU-DRĂGUȘANU, C. X. Deprinderea la arme afară de celea 2 ieșiri la mustră pe an să se mărginească pe zilele de duminecă și de serbători. ap. BARIȚIU, P. A. II, 188. M-o scos la muștru. ALECSANDRI, T. 4, Am văzut într-o dup-amiaz de vară, in fața prăvăliei, pe desfrînații aceia beți turtă, făcînd mustră și defilînd soldățește. CARAGIALE, O. III, 17. E chiar lîngă oraș o cîmpie întinsă, potrivită pentru muștrul ostășesc. CAMIL PETRESCU, O. II, 273. Să văd frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. F (1890), 439, cf, JARNIK-BÎRSEANU, D. 312. [Cătanele] era bătute și chinuite în toate zilele, pentru că nu putea face mustrul. SBIERA, P. 147. O dată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II, 22. N-au milă de viața noastră, zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Noul recrut căpătă acuma ca comandant preste el iar pre tatăl său, care avea să-l învețe muștra. CĂTANĂ, P. B. II, 101. Făcea muștră, îi zicea pe atunci ocenie, închipuieri de răzbel. GRAIUL, I, 7, cf. 118. Se băgă cătană, umblă la muștră. COM. SAT. V, 108. Am învățat muștăru cu pușci dă lemn. ARH. FOLK. III, 80. ♦ Trecere în revistă (a unor unități militare); inspecție. La 19 iunie a făcut riga la Strasburg o mustră mare care a ținut mai toată ziua. CR (1831), 177¹/15. Duca de Nemur . . . au purces de la Liunevil, unde venisă ca să facă mustru oștilor franțuzești. KOGĂLNICEANU, S. 42. 2. (Rar) Militărie. A fost un soldat care făcuse mustră vreme lungă: douăzeci și patru de ani. RĂDULESCU-CODIN, Î. 258. - Pl.: mustre. – Și: mustru s. n., muștră s. f., muștru, (regional) muștăr s. n. – Din pol. musztra, magh. mustra, it. mostra, rus. муштра, germ. Muster.