MUTAT¹ s. n. Faptul de a (se) m u t a. 1. (Învechit) Adăpost, sălaș, locuință. Glas de bucurie și spăsenie în fsatele (mutatul H, s ă l a ș e l e D) derepțiloru. PSALT. 248, cf. DHLR II, 459. 2. F i g. (Învechit; cu determinări de felul „din viață”, „de la ceste pămîntești”, „dintre cei vii” etc.) Moarte (1). Mutatul său de la ceaste pemintești spre ceale cerești. DOSOFTEI, V. S. octombrie 59^v/22. 3. Schimbare de locuință, de domiciliu, de sediu, stabilire în altă parte. N-apuc să sfîrșesc, și iacătă hamalii . . . Au sosit pentru mutat. CARAGIALE, O. IV, 13, cf VII, 159. Două mutaturi prăpădesc mai rău ca focul. BASSARABESCU, V. 170. .Mari nevoii-i și mutatu. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. (Învechit) Schimbare; modificare; transformare. Cf. DDRF. – Pl.: mutaturi. – V. muta.