MUZICĂ s. f. 1. Arta de a exprima cu ajutorul sunetelor, combinate într-o manieră specifică (plăcută la auz), sentimente, stări și idei. Ș-aș cînta, Mihaile, cîntecul cu viersuri, ce n-am de agiuns muzică să-ț cînt într-alesuri. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112^v/6. Am învățat și acea veselită muzică a cîntării. id. ib. decembrie 192^r/33. Cantemir Vodă . . . au arătat turcilor meșteșugul muzicăi, adecă cîntarea. AMIRAS, LET. III, 105/20. Nimică nu poate tălmăci puterea urăi neamurilor decît studiile năravurilor, idiomilor, tradițiilor și muzicii fieștecâruia neam. RUSSO, S. 96. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicei o insuflă. NEGRUZZI, S. I, 75. Doamnă Lucsiță, salonul domniilor voastre e prea elegant și văd că aveți un piano Pleyel . . . Iubiți muzica ? ALECSANDRI, T. I, 288. Restatorniciți conservatorul de muzică din Iassi, ca copiii sermanilor se poată și ei învăța muzica (a. 1876). URICARIUL, X, 272, cf. CONTEMP. 1953, nr. 340, 3/6. Muzică și artă și contrapunct se-nvață In școlile înalte și-n zece ani de viață. ARGHEZI, S. P. 94. ◊ F i g. A vorbit despre Ana, bineînțeles Karenina, a cărei moarte te lasă singur, pe un peron de gară, într-o lume care și-a sfărîmat muzica. TEODOREANU, M. U. 88. ◊ F i g. Muzicalitate. Secretul muzicii eminesciene rezidă în cuvînt, nu în rimă. ROSETTI, S. L. 54. 2. (De obicei la sg. cu sens colectiv; adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul, genul) Produs al artei muzicale, creație componistică, piesă muzicală; compoziție. Pricindu-să cu Apolon pentru giucătură de muzică. HERODOT (1645), 370. Această muzică, ca toate muzicile de Rossini și cele ce țin de școala lui, este plină de agilități, colorature și fiorituri. FILIMON, O. II, 248. Âm primit muzica de la Iost. Mulțumesc. CARAGIALE, O. VII, 199. Am ascultat cîteva minunate concerte de muzică vocală. STANCU, U.R.S.S. 92. Preocuparea constantă a lui Ciprian Porumbescu a fost aceea de a crea o muzică de o înaltă valoare artistică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 792. Muzica simfonică . . . trebuie să se adreseze maselor largi. CONTEMP. 1953, nr. 350, 1/3. Muzica ușoară trebuie să fie un factor educativ de progres pe calea înțelegerii treptate a muzicii mai complexe. ib. 1954, nr. 380, 2/4. ◊ Muzică de cameră v. c a-m e r ă. 3. Executare sau, p. e x t., audiere a unei compoziții muzicale; p. e x t. cîntec, melodie(1) (în timpul executării ei). S-au veselit... cu feluri de feluri de muzici și de giocuri. NECULCE, L. 69. Muzicile și giocurile ce s-au făcut . . . ca la măcar ce crai creștinesc. ȘINCAI, HR. III, 43/22. S-au apucat de muzici și de baluri. DIONISIE, C. 178. Dansul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii. EMINESCU, O. I, 102. Se auzi o muzică care, vrînd-nevrînd, te făcea să dănțuiești. ISPIRESCU, L. 237. Făcut-am oare-n lume ceva ca să fiu demn De astă-ngropăciune cu muzici triumfale ? MACEDONSKI, O. I, 44. Undeva se aude o muzică minunată. C. PETRESCU, S. 45, cf. id. Î. I, 11. Auzi cum muzica răsună clar In parcul falnic. BACOVIA, O. 98. Muzica curgea și se amesteca cu jocul, ca un vifor. SADOVEANU, O. IV, 216. ◊ F i g. Codrii se înfiorează de atîta frumusețe . . . Și prin mîndră fărmecare sun-o, muzică de șoapte. EMINESCU, O. I, 142. Îmi era dragă oastea . . . gălbuie, măruntă și războinică ce plutea în aer, cu miile de aripi ușoare și străvezii, a căror muzică lină tremura în văzduh. PĂUN-PINCIO, P. 111. E o muzică de toamnă Cu glas de piculină, Cu note dulci de flaut, Cu ton de violină. BACOVIA, O. 85. ◊ E x p r. A face muzică = a) a executa bucăți muzicale, a cînta; b) (familiar) a plînge; a face scandal, a face gălăgie. Cf. IORDAN, L. R. A. 495, GR. S. VII, 131. 4. Orchestră; s p e c. fanfară; p. e x t. componenții unei orchestre, ai unei fanfare. Acieașí făcură semn tunurilor și muzicelor, și toți începură deodată. IST. Ț. R. 11. Tunurile au dat cîte trei patru ori și muzicile neîncetat zicea (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 140/18. Meterhaneaoa și altă muzică ce este rînduită asupra mesii. GHEORGACHI, LET. III, 304/1. Pornise . . . împreună cu vizirul, cu felurimi de muzici ce umplea de bucurie pe toți acești călători. GORJAN, H. I, 3/33. Tot fealiul de muzică Sta tot gata ca să zică. BĂRAC, A. 77/11. Iașul în care se plimba sările pe toate ulițele cu ghitara și muzicele regimenturilor. RUSSO, S. 29. Muzici vesele cîntară la botezul meu cu fală. MACEDONSKI, O. I, 72, cf. 42, 43. Condusese ani întregi muzica regimentului. D. ZAMFIRESCU, Î. 71. Muzica rări tactul, pînă se opri obosită. BART, E. 151. Să mă duc la oraș . . . să beau o dată cu mozica la birt. STANCU, D. 150. Ceasul . . . cînta maI frumos decît toate muzicile din lume. RETEGANUL, P. II, 10. Ștefan Vodă c-auzea, Din vreme se pregătea Și mozică că chema, Ficiori de domni-nvita. MAT. FOLK. 180, cf. 191. Mîndrî nuntÎ au pornit, Modzîci mnii ninumarati Ca sî cînti nunta toatî. VASILIU, C. 43. Mierg cu nuntaș cu toț, cu nașu, tot doi cu doi șî muzîca li cîntă. ARH. FOLK. III, 53. Mierg la rîu să să spieli cu nuntași șî cu nașu șî cu muzică. ib 55, cf. 52. Vin mojici de cîntă de joacă băieții și fetele. A III 3. ◊ (Cu determinările „militară” și, învechit, „militărească”) Muzica mii tărească într-acea seară va cînta mai multe ar și simfonii, cr (1831), 22P/19. Muzica militărească cînta adinioarea în parc. IBRĂILEANU, A. 41. Muzica militară se ștergea de nădușeală la umbră. BRĂESCU, A. 120, cf. 100. 5. (Regional) Acordeon (ALR II 4 331/95, 762, 784, 886), armonică (H II 33, ALR II 4 331/4 514), muzicuță (I 1) sau fluier din coajă de salcie (ALR I 1 469/200). Da, plouă, și sună umil Ca tot ce-i iubire și ură – Cu-o muzică tristă, de gură, Pe-aproape s-aude-un copil. BACOVIA, O. 52. Cîrduri de tineri cu armonici, cu muzici, trec într-o parte și alta, chiuind vesel SAHIA, U.R.S.S. 27. ♦ (La pl.; învechit și regional) Mecanism cu ajutorul căruia se reproduce o compoziție muzicală. Cel din jos numit meșter ceasornicar . . . au adus acum întîi din nou ieșite ceasornice din Viena, mici și mari, de sîn și de masă, cu muzice și făr'de muzice. CR (1833 16²/21. Ceasul acesta cu muzici să fie al măriei tale. RETEGANUL, P. II, 16. ♦ (Argotic) Gură (considerată ca organ al vorbirii). Cf. GR. S. III-IV, 120, BUL. FIL. IV, 184. ◊ E x p r. A-și ține muzica = a tăcea. ALR I 69/125. – Accentuat și: (regional) muzică. – Pl muzici și (învechit) muzice. – Gen.-dat.: muzicii și (învechit) muzicăi, muzicei. – Și: (regional) muzucă (ȘEZ. V, 107), mozică, mozgă (com. din TECUCI), mozucă (ȘEZ. V, 106), mojică s. f. – Din lat. musica, it. musica, fr. musique, germ. Musik, magh. muzsika.