MUȘCĂTURĂ¹ s. f. 1. Faptul de a m u ș c a (1). V. c i u p i r e, î n ț e p a r e, m u r s e c a r e. Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 229, BUDAI- DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Mă înjunghie unde am semnul de mușcătură. CARAGIALE, O. VI, 278. Plăgile prin mușcătură să pot complica de accidente inflamatorii. BIANU, D. S. Nu toate mușcăturile de scorpion sînt mortale. RALEA, S. T. I, 259. Nici am ghioagă din pădure, Dar cîți dinți eu am în gura Îs făcuți pe mușcătură. ALEXANDRI, P. P. 319. Mușcătura de șerpe aduce moartea. ȘEZ. I, 117. Țînțarul, cît de mic, c-o mușcătură mică și pe leu îl biruiește. ZANNE, P. I, 670. ◊ F i g. Fiindu-mi omorît sufletul de greșale și căznit cu mușcătura cea veninată. MINEIUL (1776), 24^v2/38. Regina lumei, Roma, și mîndrul ei popor, Printre poeții gingași mi-au dat un loc de seamă, Și-acum de mușcătura invidiei n-am teamă. OLLĂNESCU, H. O. 286. ♦ P. e x t. Senzație de neplăcere, de durere înțepătoare, de usturime, provocată de un agent exterior. Veni lîngă foc, unde stăteam eu, și, luînd cu aceleași două degete un cărbune, fără teamă de mușcătura arsurii, îl așeză metodic în lulea. HOGAȘ, M. N. 191. Bogata vorbă a pușcașului mă umple de voie bună și mă face deseori să uit mușcăturile gerului. SADOVEANU, O. III, 79. Cunoscu negura toamnei și mușcăturile iernii. id. ib. XI, 141. ♦ (Med.) Felul cum apropie cineva dinții cînd mușcă. Cf. DM. ♦ F i g. Vorbă mușcătoare (I 2), înțepătură; rău provocat prin calomnie, prin bîrfeală. Cf. FILIMON, O. I, 184, COSTINESCU. Mușcătura aceasta să se-ntoarcă spre inima ta. I. NEGRUZZI, S. V, 390, cf. ȘĂINEANU, D. U., CADE. Creangă are mușcătura iute ca a părintelui Duhu și spiritul personal, pe lîngă humorul popular, nu-i lipsește. CĂLINESCU, I. C. 260. Dojana părinților, cea mai dulce mușcătură. ZANNE, P. VIII, 246. 2. Rană, semn provocat prin mușcare. Mușcătura șarpelui, șarpele o vindeca. CORESI, EV. 464, cf. POLIZU, COSTINESCU. De unde ai tu mușcătura aia la mînă, Dragomire ? CARAGIALE, O. VI, 278. Mușcătura de lup se vindecă dacă se unge vita la rană cu unt de pojarniță. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 12, cf. 14. Tratamentul mușcăturilor este același ca la toate plăgile contuze. BIANU, D. S., cf. DUMITRAȘCU, STR. 9. ♦ (În descîntece și superstiții) Să iasă din os, din carne, din pele Mușcăturele rele. ALECSANDRI, P. P. 271, cf. PAMFILE, B. 48. 3. Bucată dintr-un aliment care se rupe printr-o singură mușcare sau care se poate îmbuca o dată. V. î m b u c ă t u r ă. Cf. LB, POLIZU, COSTINESCU. Pun un șir de mușcături ori de piroște pe o scîndură . . . și zic: mușcătura sau piroșca asta îi fata cutare, iar mușcătura astalaltă fata cutare. MARIAN, S. R. I, 74. Am căpătat o mușcătură de pită. VICIU, GL. Ion . . . tăia cu briceagul o mușcătură, de slănină, o potrivea pe o felie bună de mălai, o vîra în gură. REBREANU, I. 201. Din această cocă dospită pune de ia dintr-însa un copil curat cu gura de nouă ori, ținînd mînile la spate. Strînge aceste nouă mușcături. ȘEZ. IV, 23. (Maram.) E bună cu mușcătura, se spune despre o femeie miloasă. T. PAPAHAGI, M. 226. ♦ (Regional) Fîșie de pămînt (Runcu Salvei-Năsăud). CHEST. IV 96/264. Frate-mio vrea să-mi ie mușcătura de moșie. ib. Nu te sui pe mușcătura mea. ib. (Transilv., Ban.) Cioplitură făcută într-o bîrnă, în care se îmbucă altă bîrnă, la unghiurile casei (ALR I 651/103, 107, com. din AGRIȘ-ARAD) ; locul de îmbinare a căpriorilor (CHEST. II 227/301) sau a bîrnelor, la unghiurile casei; cheutoarea casei (ib. 109/295, ALR I 650/107, 136); căpătîiul crestat al stîlpilor unei case țărănești (CHEST. II 275/298). – Pl.: mușcături și (rar) mușcăture. – Și: (regional) mîșcătură (ALR I 758/361), mășcătură (T. PAPAHAGI, M. 225) s. f. – Mușca + suf. -(ă)tură.