MUȘIȚĂ s. f. (De obicei cu sens colectiv) 1. (Învechit) Țînțar (Culex); muscă (I 1) înțepătoare. Zise și vereră muște cărești și mușițe în toate hotarele lor. PSALT. 221, cf. CORESI, PS. 292/4. Feace de fugiră perșii, pornind asupră-le mușițe și țînțari ca nuorii. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 12^v/30. Vor fi mușîțe (ț î n ț a r i b 1938) întru oameni și întru dobitoace. BIBLIA (1688), 44²/1. 2. (Învechit și regional) Muscă (I 1). Mușițele în aer și furnicile pre pămînt, mari și lungi danturi ridicară. CANTEMIR, IST. 108, cf. 185. În mreaja paingului alte lighioi nu să pot prinde, fără numai musculițe și altele aseamenea acestora neputincioase și neîntrarmate mușițe. id. HR. 24, cf. H I 416, V 122, VI 105, X 498, XIV 85, 104, 350. De bărbată ce era, toată ziua dormea cu pisica pe vatră, cu capul în cenușă și cu gura plină de mușițe. ȘEZ. XII, 105, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 142. ♦ S p e c. (Regional) Muscă (I 1) mare, verde (Jiana-Turnu Severin). ALR I 1 902/856. ♦ (Regional) Strechea oilor (Oestris ovis) (Rășinari-Cisnădie). PĂCALĂ, M. R. 32. ♦ Molie (1). Cf. ALEXI, W., ALR I 1 902. 3. (Regional) Nume dat roiurilor de musculițe îngrămădite in jurul băuturilor alcoolice sau în jurul altor lichide care fermentează; (regional) mușiniță (1), mușițar, mușliță (1). Cf. MARIAN, INS. 393, CONV. LIT. XX, 1013, ALR SN I h 243. 4. Grămăjoară de ouă depuse, vara, de unele muște (I 1), pe carnea descoperită sau pe cadavre; p. e x t. larve care se dezvoltă din aceste ouă; (învechit și regional) mușină (2). Musca răsunătoare . . . , năzuitoare la cărnuri, face mușiță. CUPARENCU, V. 46/24. Șanțurile cu mortăciuni și mușiță. PAS, L. I, 82, cf. H I. 296, VII 370. Eu, zău, voi zăcea, Mușiț-oi făcea. ANT. LIT. POP. I, 308, cf. ALR II 6 575/29, 102, 172, 182, 349, 705, 723, 791, 848, 899, 928. ◊ (În context figurat) Păcatul a fost mușiță, mușiță a trecut în vierme și viermele s-a prefăcut în gîză. DELAVRANCEA, O. II, 237. 5. (Regional) Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele pomilor sau ale altor plante. Mușițe stricătoare de pomi. CALENDARI (1733), 28/3. Să se rumpă . . . frunzele ceale încărcate cu vermuleți, cu omide, cu molii și ori cu ce fealiu de mușițe. ECONOMIA, 154/20. Mușița aceasta e foarte stricăcioasă . . . suge sucul din toate rămurelele și frunzele pomilor și ale plantelor pe cari s-au încuibat. MARIAN, INS. 463. Așa mușița sau păduchele de curechi caută mai înainte de toate să-l stîrpească prin stropirea cu . . . moare de curechi. id. ib., cf. ALR II 6 540/728. ♦ „Albinele de la urdiniș, cînd e gata să roiască stupul (nemaiavînd loc în stup stau afară)” (Boureni-Băilești). LEXIC REG. 30. 6. (Flori de) mucegai (1) (DDRF, ZANNE, P. II, 546); mucezeală (1) (PONTBRIANT, D.); s p e c. mucegai de vin (POLIZU). Ne arată un maldăr de hamuri, verzi de mușiță și cu alămurile ruginite. DELAVRANCEA, H. T. 121. Șuvoiul ei duce la Dunăre toate rămășițele de gunoaie ale iernii și spală brazda de mușiță. SADOVEANU, A. L. 169. Le adusese de-un galben o strachină cu fasole cu mușiță. I. CR. IV, 275. ◊ E x p r. (Regional) A dormi să facă mușiți la gură = a dormi adînc și timp îndelungat. Cf. ZANNE, P. II, 546. – Accentuat și: (regional) mușiță (ALR I 1 902, ALR II 6 575). – Pl.: (rar) mușițe și mușiți. – Și: (regional) mușăță (ALR I 1 902/990), moșiță (ib. 1 902/174, 190, ALR II 6 575/848) s.f. – Din bg. мушица, scr. mušica.