MUȘTRULUI vb. IV. T r a n z. 1. (Ieșit din uz; complementul indică soldați) A deprinde cu exercițiul militar, a pregăti în vederea însușirii teoriei și practicii militare; a instrui, (învechit) a mustrui. Cf. LB, POLIZU Ne aducea ispravnicii pîlcuri, pîlcuri și ne da pe mîna ofițerilor muscali de ne mustruluia. GHICA, S. 15. Te muștruluiește [la școala militară] de-ți merge untul. BRĂESCU, A. 132. ◊ (Glumeț) Trăiți, don căpitan, răspunse el salutînd militărește, ia, muștruluiesc iste fete. HOGAȘ DR. II, 69. ♦ P. e x t. A învăța, a instrui (cu asprime); a ține din scurt, a s t r u n i. Fetele se dădeau pe mîna unei mame Sande. . . de le mustruluia și le învăța cusături de vapeluri. GHICA, S. 295. Fata cea mai mare . . . vedea de dînșii, îi muștruluia și îi povățuia. ISPIRESCU, L. 175. Mergi cu mine [la pescuit] și te muștruluiesc eu. SADOVEANU, O. IX, 403. ◊ F i g. Adevărata putere a țării sînteți voi, poporul; voi însă nu știți să vă dați sama și să muștruluiți tăria voastră. JIPESCU, O. 98. De aceea, dragul meu, acum Să-ncepi Collegium logicum, Cu asta mintea-ți muștrulești, O strîngi în cizme spanio Iești. GORUN, F. 79. 2. (Popular și familiar) A certa, a dojeni, a mustra¹ (2) (cu asprime); a bate. Eu mă însărcinez să-ți mustruluiesc bărbatul. KOGĂLNICEANU, ÎN PR. DRAM. 426. Las că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat . . . Am să vă muștruluiesc de au să rîdă și cînii de voi. CREANGĂ, P. 304. Zenobia, aflîndu-se în toane bune pentru că feciorul și-a muștruluit nevasta, îl primi. REBREANU, I. 285. I-a venit jupînul cu chef și l-am auzit rnuștruluind-o ca la poliție. C. PETRESCU, Î. II, 221. Altul îi muștruluia și le cetea moliftele. I. BOTEZ, I, 177. Un medic grăsuliu, cu ochii spălăciți, ciupit de vărsat, muștruluia un soldat. BRĂESCU, V. 74. Cătrănit de necazuri, nu vedea fața altarului niciodată, deși l-auzeai cînd îl muștrulea baba. IOVESCU, N. 43. Își muștruluiește chiriașii. STANCU, D. 245. Te va ajuta, din cînd în cînd, Nebunul, care te-a mai muștruluit o dată: "La carte, mă, la carte ! . . . PAS, Z. I, 262. Ana începu să se simtă din nou mulțumită: avea cui porunci, pe cine muștrului. T. POPOVICI, SE. 48, cf. com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ, A VI 4, 26. ♦ S p e c. (Complementul indică animale de tracțiune) A bate (pentru a face să meargă mai repede, pentru a struni). Înainte de-a intra în tîrg, vînzătorul muștruluiește calul (îl bate) într-un loc mai ferit. DR. V, 142. Gurie Bordeian muștruluia înainte caii boierești. GALAN, Z. R. 205. – Prez. ind.: muștruluiesc. – Și: (rar) muștruli, mustrului vb. IV. – Mustru² sau mustră¹ + suf. -ului. Cf. magh. m u s t r á l.