mânzát, -ă, mânzați, -te, s.m.f., adj. Vițel sau vițea (înțărcat) până la doi ani; tuluc: „Zadiile-mpăturate / Nu mi le-oi stropi cu lapte, / Că ți-s vacile mânzate” (Bilțiu, 2006: 228). ■ (top.) Mânzata, top. în Oarța de Sus, descoperire arheologică, epoca bronzului. ■ (onom.) Mânzat, Mânzuc, nume de familie în jud. Maram. (Sec. XV). – Cf. alb. mëzat (Scriban, DEX, MDA).