Definiția cu ID-ul 1332014:
Tezaur
MÎNÚCĂ s. f. (Prin Maram.) Mînuță (1). Acolo dac-o sosit, în mînuca d'e-a stînga Da i-o dat cu șercuța; Și-n mînuca d'e-a dreapta Da i-o dat bot'icuța Și i-o arătat ulița. T. PAPAHAGI, M. 98, cf. 119. Să punem mînuca-n șele. BÎRLEA, P. 205. – Mînă1 + suf. -ucă.