mărădíc, mărădici, s.m. (reg.; înv.) 1. Urmaș, descendent, moștenitor: „Și nime să nu o fure, sau să o dee, sau să o vîndă, fără numai eu, popa Nechita... Iară altul nime, nici mărădicu meu... ” (Bârlea, 1909: 27; doc. din 1760). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest” (MDA).