MĂSURA (-sor, ‼ -sur) I. vb. tr. 1 A lua măsura: cu ce măsura vei ~, cu aceea ți se va ~; ~ cu ochii, a socoti cu ochii depătarea sau mărimea unui lucru; Ⓕ: ~ pe cineva cu ochii, a-l privi de sus pînă jos, din cap pînă ’n picioare, în semn de provocare sau de amenințare ¶ 2 Ⓕ A evalua, a-și da seama, a socoti cît e de mare: el putu să-și măsoare nenorocirea (GN.) ¶ 3 🐑 ~ laptele, a evalua cantitatea de brînză ce se va cuveni fie-cărui stăpîn de oi la ridicarea stînei, după cantitatea de lapte dată de fie-care oaie a lui în ziua cînd se începe mulsul ¶ 4 A străbate de la un capăt la celălalt: măsura odaia cu pași mari ¶ 5 A cumpăni, a modera: a-și ~ cheltuielile, vorbele ¶ 6 F A bate, a croi: De-aș putea c’un melesteu să-i măsor în lung și ’n lat (ALECS.). II. vb. refl. 1 A se compara: împăratul, că-i împărat, dar cu el nu se putea ~ în bogăție (RET.) ¶ 2 A se lua la întrecere, la luptă, a-și încerca puterile: nu te ~ cu cei mari (PANN); ostașii creștini erau însă plini... de dorința de a se ~ cu dușmanul (BĂLC.) [lat. mensurare].