MĂTANIE (pl. -ănii), MĂTANE, MĂTANĂ (pl. -ăni), † METANIE (pl. -ănii), METANĂ (pl. -ne) sf. 1 Închinare pînă la pămînt, cu îndoirea genunchiilor, cădere cu fața la pămînt dinaintea unei icoane, spre semn de mare smerenie: du-te acasă și bate o mie de mătănii (VLAH.); au zărit icoanele de pe păreți... și pe oameni închinîndu-se la ele și bătînd metane înaintea lor (SB.); pr. ext. închinare adîncă pînă la pămînt în fața unui superior: el făcu mătanie pînă la pămînt și sărută mîna vistierului (FIL.) ¶ 2 pl. Șirag de globulețe de os, de lemn sau de altă materie ce poartă în mînă călugării și cu care-și numără rugăciunile și închinăciunile (purtat și de alte persoane ca obiect de lux) (🖼 3092): într’o mînă el ținea toiagul de călugăr și în cealaltă o pereche de metane (GN.); învîrtind pe degete niște mătanii de chihlimbar (FIL.) ¶ 3 pl. ⛪ Consacrarea unui preot la o anumită biserică, închinăciunea unui călugăr la o anumită mănăstire: plecase de la schit de vreo opt ani, cu gînd să-și ia metania (I.-GH.) [vsl. metanija < gr.].