MĂTUȘÍCĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă t u ș ă. 1. Cf. m ă t u ș ă (1). Mătușica a avut un gînd dumnezeiesc, de a luat pe tînârul ăla strein de dascăl. PR. DRAM. 245, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. De m-a zări mătușica, va socoti că-s Ioana țiganca. ALECSANDRI, T. I, 52 cf. 128, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Mătuși, mătușelelor, unchieși, unchieșeilor. . . nu vă mirați. ȘEZ. IV, 191.2. Cf. m ă t u ș ă (2). Mătușică ! Împăratul iți trimete pînza și ața aceasta ca pînă mîne demineață să coși din ea o cămeașă și o păreche de izmene. SBIERA, P. 99. Mătușică chercheriță, Cu dinții de veveriță, Cu mijlocul încîrligat, Cu coada de lemn uscat (Secera). PĂSCULESCU, L. P. 99. 3. Termen eufemistic pentru malarie. Cf. CANDREA, F. 144. – Pl.: mătușele. – Și: (popular) tușícă s. f. POLIZU. – Mătușă + suf. -ică.