MĂTĂHALĂ, MATAHALĂ, ‼ Mold. MĂTĂHANIE (PAMF.), Trans. Bucov. MĂTĂHUIE, MĂTĂHULĂ (BUD.) sf. 1 Ființă enormă pe care privirea n’o poate desluși bine și care-ți inspiră groază; nemetenie: ochii noștri s’au țintit înainte așupra unei matahale negre ce se zărea de-abia prin pîclă (ALECS.); la poartă îi aștepta o matahală fioroasă (SB.); tot vine cîte-o mătăhuie, una după alta... și se tot așază pe cruce (RET.); Foașa, foașa, prin rogoz, Mare mătăhulă-a scos (GOR.), ghicitoare despre „păpușoiu” ¶ 2 Namilă, colos: se lovi fără de veste... cu o matahală de om uns cu funingine (GN.); ajunse la poalele unei matahale de munte (FLOR.) [ung. matoha].