NĂDĂJDUI (-uesc) vb. tr. și intr. (‼ refl.) A avea, a trage nădejde, a spera: cine nădăjduește la prea mult, pierde și ce are (ZNN.); cela ce va face o greșală, nădăjduindu-se că nu se va certa, căce iaste boiaren (PRV.-MB.); zmeul, tot mai nădăjduindu-se a scăpa cu viață (ISP.).