NĂDĂJDUIRE s. f. (Astăzi rar) Faptul de a nădăjdui; nădejde (1). cf. coresi, l. 234/9, 246/22. Altă... nădăjduire nu cunosc, afară de tine, D[u]mnezăul mieu (a. 1785). GCR II, 149/14, cf. HELIADE, O. II, 352, POLIZU, costinescu, lm. Această necunoștință în o clipă da loc celor mai dulci nădăjduiri. slavici, n. i, 100, cf. ddrf, alexi, w. Manole zîmbea Și șiret grăia: Asta e de-nvățătură, Altele cu nădăjduire. PĂSCULESCU, l. p. 192. – pl.: nădăjduiri. – v. nădăjdui.