năibuit - definiție și paradigmă | dexonline

2 intrări

5 definiții

Explicative DEX

năibui vt [At: CIAUȘIANU, V. 181 / V: năbui / Pzi: ~esc / E: naiba + -ui] (Olt) A drăcui.

NĂIBUI (-uesc) vb. tr. Olten. (CIAUȘ.) A drăcui [naiba].

Enciclopedice

năibui, năibuiesc vb. IV. Tranz. (Reg.) A drăcui. – Din naiba + suf. -ui.

Regionalisme / arhaisme

năibui, năibui și năibuiesc, vb. IV (reg.) a drăcui.

sursa: DAR (2002)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

Tezaur

NĂIBUI vb. IV. Tranz. (Prin nord-estul Olt.) A drăcui. cf. CIAUSEANU, v. 181. – prez. ind.: năibuiesc și năibui. – Naiba + suf. -ui.

sursa: DLR - tomul X (2010)
furnizată de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
adăugată de AteTas
acțiuni
- link permalink

Intrare: năibuit

năibuit

participiu (PT2)		masculin		feminin
participiu (PT2)		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	năibuit	năibuitul năibuitu‑	năibuită	năibuita
nominativ-acuzativ	plural	năibuiți	năibuiții	năibuite	năibuitele
genitiv-dativ	singular	năibuit	năibuitului	năibuite	năibuitei
genitiv-dativ	plural	năibuiți	năibuiților	năibuite	năibuitelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

Intrare: năibui

năibui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a

verb (VT343)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) năibui	năibuire	năibuit năibuitu‑	năibuind năibuindu‑	singular	plural
		(a) năibui	năibuire	năibuit năibuitu‑	năibuind năibuindu‑	năibuie	năibuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	năibui	(să) năibui	năibuiam	năibuii	năibuisem
	a II-a (tu)	năibui	(să) năibui	năibuiai	năibuiși	năibuiseși
	a III-a (el, ea)	năibuie	(să) năibuie	năibuia	năibui	năibuise
plural	I (noi)	năibuim	(să) năibuim	năibuiam	năibuirăm	năibuiserăm năibuisem
	a II-a (voi)	năibuiți	(să) năibuiți	năibuiați	năibuirăți	năibuiserăți năibuiseți
	a III-a (ei, ele)	năibuie	(să) năibuie	năibuiau	năibuiră	năibuiseră

năibui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a

verb (VT408)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) năibui	năibuire	năibuit năibuitu‑	năibuind năibuindu‑	singular	plural
		(a) năibui	năibuire	năibuit năibuitu‑	năibuind năibuindu‑	năibuiește	năibuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	năibuiesc	(să) năibuiesc	năibuiam	năibuii	năibuisem
	a II-a (tu)	năibuiești	(să) năibuiești	năibuiai	năibuiși	năibuiseși
	a III-a (el, ea)	năibuiește	(să) năibuiască	năibuia	năibui	năibuise
plural	I (noi)	năibuim	(să) năibuim	năibuiam	năibuirăm	năibuiserăm năibuisem
	a II-a (voi)	năibuiți	(să) năibuiți	năibuiați	năibuirăți	năibuiserăți năibuiseți
	a III-a (ei, ele)	năibuiesc	(să) năibuiască	năibuiau	năibuiră	năibuiseră

* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)