NĂVLEG, -EAGĂ adj. (Munt. și Olt.) 1. (Adesea substantivat) Nătîng (I 1), nătărău (1); bădăran, necioplit (2). Cu greu și cu nerușine nu le-ar hi... tutulor năvlegilor să-mpestrițeze limba și s-o izmenească numindu-se meșter strică și drege de frică. jipescu, o. 61, cf. ddrf, alexi, w., pamfile, a. r. 252. Caută-ți alt bărbat, dadă, se amestecă în vorbă Dumitrache năvlegul. stancu, d. 15. Și s-a repezit nevlegul la oi de le-a luat sălbile și le-a dat boierului. rădulescu-Codin, î. 163, cf. 38, BOCEANU, GL., COMAN, GL. E nevleg, nu e bun decît de păzit vacile. Cv 1950, nr. 4, 39, cf. alr sn v h 1 240/784. ♦ (Substantivat, f.) Epitet depreciativ pentru o persoană nepricepută, proastă sau prost crescută. cf. ciaușanu, v. 182. Ce să-ți fac dacă ești navligă și nu te pricepi la tîrg? pașca, gl., cf. arh. Olt. xxi, 271. ♦ „(Om) bine făcut dar cam grosolan croit”. com. din loman-sebeș. Ce mai năvleag! ib. 2. (Despre părți ale corpului) Bolnav; schilod. Crezi că e o mare nenorocire că ai rămas șchiop? Se poate trăi și cu un picior năvleg. stancu, d. 321. – pl.: năvlegi, -ge. – Și: năvleag, -ă, năvlig, -ă (BOCEANU, GL., CIAUȘANU, v. 182, ARH. OLT. XXI, 271), năbleg, -eagă (dm, scl 1963, 14), năsvleg, -eagă (coman, gl.), navligă, nevleg, -eagă, nebleg, -eagă (coman, gl), neblej, -ă (bugnariu, n. 48/311) adj. – Etimologia necunoscută.