NAIVITATE s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); simplitate, naturalețe, sinceritate și nevinovăție, credulitate; comportare, atitudine de om naiv. v. candoare, inocență. Naivitatea lui ajunge pînă a te face a zice că el credea singur cîte spunea, atît e de natural. HELIADE, O. II, 80, cf. 73, I., GOLESCU, C. Cu a sa naivetate, simplitate și chip interesant este destul să se arate pe șenă și să fie plăcută. CR (1833), 227¹/29. S-ar cuveni să mărturisesc în toată naivitatea, că m-a luat gura pe dinainte. NEGRUZZI, S. I, 263. Fanariotului îi plăcu naivitatea ciocoiului. FILIMON, O. I, 122. E o ființă sublimă, pe lîngă toată simplitatea și naivitatea ei. F (1897), 9. Naivitatea mea, în cercul vieții, devenise cunoscută, pînă și de copii. BACOVIA, O. 211. Ce fac eu atunci cu tăblița și abecedarul? întrebă cu naivitate Mitrea. SADOVEANU, M. C. 67. Nu-ți pierde niciodată, dragă băiete, naivitățile și temerile delicate și nu-ți fie rușine cu ele. ARGHEZI, T. C. 88, cf. 86. Titi... începea să depene istoria naivității profesorului de istorie... înșelat de un grup de școlari isteți. CĂLINESCU, E. O. I, 66. Politețea este triumful artificiului asupra naturii. Ea este într-un fel contrariul naivității. VIANU, M. 73. 🔸 fig. Avea... niște ochi în care lăcrămau naivitatea, simplitatea și umilința, fără nici un amestec de viclenie sau de fățărnicie. GALACTION, O. 85. 2. (Peiorativ) Lipsă de maturitate în judecată, în comportare, fel de a judeca simplist, copilăros; vorbă sau faptă specifică omului naiv (2), copilărie, prostie. Condițiile derizorii pe care Tudor le-a prezentat ocîrmuirii ar denota o enormă naivitate, dacă ar fi sincere. OȚETEA, T. V. 165. Indignați că nu i-am declarat cel puțin geniali, ei împing naivitatea pînă la inconștiență. ARGHEZI, T. C. 34. Intervențiile autorului ezită între naivități și platitudini. GL 1962, nr. 419, 2/5. – Pronunțat: na-i-. – pl.: naivități. – Și: (învechit, rar) naivetate s. f. – Din fr. naïveté.