NEATÎRNARE s. f. (Astăzi rar) Negativ al lui atîrnare; spec. independență (politică). v. autonomie. Trebuie dar fiecare norod să-și aibă neatîrnarea sa. heliade, o. ii, 419. Folosurile ce au eșit pentru omenire în anul 1829: neatîrnarea Americei..., slobozenia Grechiei..., deschiderea Dardanelelor. ar (1830), 18²/1, cf. 17²/12. Cererea de a să alunga un cetățean svițer nu este potrivită cu driturile de neatîrnare a unui stat. ib. (1838), 349²/15. Muntenegrenii... din veacuri în veacuri ș-au păzit neatîrnarea sa, așa cît însuș turcii nu i-au putut supune. gt (1838), 64¹/38. Am îmbătrînit cu arma-n mînă ș-am cunoscut ce plătesc moldovenii la luptă cînd își apără țara și neatîrnarea lor. alecsandri, t. 1489. Țin la țară, țin la neatîrnare; Țin ca să-mi fac neamul lăudat și mare. bolintineanu, o. 46, cf. 39, 159. După moartea lui Camoens, țeara lui a gemut 60 de ani sub jugul spaniolilor. Dar apoi și-a redobîndit neatîrnarea. f (1880), 345. – pref. ne- + atîrnare (după fr. indépendance). cf. neatîrnat.