NEAȘEZAT, -Ă adj. Negativ al lui așezat. cf. arghezi, b. 7. 1. (Astăzi rar) Care nu are locuință statornică, care nu este stabilit nicăieri; p. ext. care nu are rosturi de viață statornică. Scriitorii dentăiu n-au aflat scrisori, ca de niște oameni neașăzați și nemernici, mai mult proști decît să știe carte. ureche, l. 58. Perit-au atunce multe vite a lăcuitorilor iar a bejenarilor așași au pierit mai de tot fiind ei niște oameni neașezați. neculce, ap. hem 2007. ♦ (Învechit; despre domnie, treburi) Care nu este (încă) definitiv. Domniia Tomșiăi iaste neașezată, că steag de la împărăție încă nu-i venise. ureche, l. 176. 2. (Învechit) Dispus spre tulburări, spre nesupunere; neastîmpărat (1). Iară craiul au făcut sfat, ce va face cu această țară mișcătoare și neașezată. ureche, l. 79, cf. valian, v. Țara aceasta neașezată, cu oameni așa de răi și de schimbători. sadoveanu, z. c. 126. ♦ (Despre vremuri, stări) Tulbure, zbuciumat. Am aflat de războaiele și timpurile neașezate care sînt la Moldova. sadoveanu, o. x, 20. 3. (Regional; despre copii) Neastîmpărat (2) (Nojorid-Oradea). cf. alr i 1 517/320. – pl.: neașezați, -te. – pref. ne- + așezat.