NECHIBZUIT, -Ă adj. Negativ al lui chibzuit; lipsit de judecată, de înțelepciune (în ceea ce spune sau face); necugetat (3), nesocotit (3), nesăbuit¹, (rar) nejudecat (2), neprecugetat, (regional) nechitit. Era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi. creangă, p. 37, cf. cade. Sfinți nepricepuți Și nechibzuiți. teodorescu, p. p. 276. ♦ Care nu a fost bine gîndit, bine cumpănit; care denotă nesocotință; nebun (I 2), nebunesc (2). Nu scotea nici o vorbă nechibzuită. călinescu, e. o. i, 22. – pl.: nechibzuiți, -te. – pref. ne- + chibzuit.