NECUNOSCUT, -Ă adj., subst. I. adj. Negativ al lui cunoscut. cf. varlaam, c. 84, ar (1830), 13²/49, negruzzi, s. i, 45, creangă, p. 97, petică, o. 250, iordan, g. 147, camil petrescu, v. 23, sadoveanu, o. x, 550, barbu, ș. n. 33. ♦ Anonim. Natura a lăsat oameni meniți a trece necunoscuți pe calea vieții, negruzzi, s. i, 205. ◊ (Substantivat) Un necunoscut a pus pe hîrtie, în puține cuvinte, cîteva fapte, iorga, l. ii, 77. Victor Louis era însă un necunoscut, oprescu, i. a. iii, 41. II. subst. I. s. n. (Rar la pl.) Ceea ce nu este cunoscut (încă) cuiva; ceea ce depășește cunoștințele omului. De unde îmi simțisem inima bătînd în fața necunoscutului, iată-mă acum liniștit și nepăsător. gane, n. iii, 77. Înainta spre necunoscutul rece și ploios înspre care mergea trenul. mille, v. p. 138. Iar azi sînt eu nebunul, acel ce plîng trecutul Și-n viitor mi-e groază de-ntreg necunoscutul. coșbuc, s. 69. Necunoscutul mă sorbea în imensitatea sa. hogaș, dr. i, 50. Avea încredere în presimțiri, mai ales în cele bune, cum are totdeauna omul în fața primejdiei sau a necunoscutului, rebreanu, nuv. 301. Neliniștea metafizică a necunoscutului îl îndreaptă totuși spre religie, lovinescu, c. iv, 122. Gîndul morții, cu tot necunoscutul, mi se pare anesteziat, camil petrescu, u. n. 347. Pentru toți patru copiii... capitala era necunoscutul miraculos, c. petrescu, c. v. 12. Expresia „în străinătate”... însuma primejdiile pe care le ascundea necunoscutul. brăescu, a. 203. Și-a simțit trupul cum lunecă către acest necunoscut. sahia, n. 72. Într-un tîrg de provincie ca al nostru gara este portul, necunoscutul, depărtarea. sebastian, t. 215. Ionică e mîncău. Colacii, iar nu fiorul necunoscutului, îl duc în biserică. călinescu, i. c. 48. Citesc în ochii lor fiorii groazei de necunoscut. bart, s. m. 13. Necunoscutul se află aci, la îndemîna noastră. arghezi, b. 86. Este adevărat că opera cognitivă a spiritului presupune reducerea treptată a necunoscutului la cunoscut. vianu, m. 40. Episcopul era înfricoșat de necunoscuturile vieții, sadoveanu, o. xii, 140. Dacă nu plecase, o făcuse numai din groaza de necunoscut. t. popovici, se. 161. Se înfruntau două imense necunoscuturi umane. id. ib. 282. 2. s. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei. Cînd numărul ecuațiilor este mai mic decît numărul necunoscutelor, în general, sistemul este nedeterminat. algebra viii, 208. Ecuație reciprocă se numește o ecuație în care, înlocuind necunoscuta cu inversa ei, ecuația nu se schimbă. ALGEBRA IX, 30, cf. DER. – pl.: (I) necunoscuți, -te, (II 1, rar) necunoscuturi, (II 2) necunoscute. – pref. ne- + cunoscut.