NECURĂȚENIE s. f. I. Negativ al lui curățenie; (învechit, rar) necurăciune. cf. MOLNAR, RET. 95/18, VALIAN, v., BOLINTINEANU, O. 277, F (1903), 33, ib. (1906), 19, CAMIL PETRESCU, O. II, 304, T. POPOVICI, SE. 80, CHEST. V 83/35, 57. II. (Concretizat) 1. (De obicei la pl.) Lucruri murdare; gunoaie, impurități, (învechit) necurăție (1). Necurățeniile luate de apă curgeau prin gratii de fier în canalul colector. GHICA, ap. CADE. Arabii... aruncă aici necurățeniile cetății, împinși de ura fanatismului ignorant. BOLINTINEANU, ap. CADE. 2. (Prin Maram.) Fantomă, nălucă (1). cf. ALR I 1405/351, 354. – pl.: necurățenii. – pref. ne- + curățenie.