NEDREPTĂȚI vb. IV. Tranz. A(-i) face o nedreptate (2). Cf. polizu, pontbriant, d. Bucurîndu-se a nedreptăți și a păgubi pe jăluitori de dreptul lor (a. 1818). uricariul, xv, 252. Pentru ce să-și nedreptățească părintele, ispiRESCU, U. 101, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., șăineanu, d. u. I se părea lui că îl nedreptățește profund, camil petrescu, u. n. 33. De ce să-l nedreptățim? tudoran, p. 75. Un om atît de cult și de sensibil, și-l nedreptățise, t. popovici, se. 432. ◊ Absol. Repede lumea umilește, nedreptățește. baranga, r. f. 37. ◊ Refl. Dar tălmăcirea lor mă simț dator s-o fac spre a dezamăgi pe oameni din părerile ce și-au făcut și spre a nu mă nedreptăți eu-însumi. heliade, o. ii, 13. – Prez. ind. : nedreptățesc. – v. nedreptate.