NEFAST, -Ă adj. Care aduce nenorocire (1), necaz, supărare; nenorocos; dăunător; fatal. Nefaste (de rău ogur) evenimente, calendar (1852), 46/4. Timpuri nefaste, rom. Lit. 184¹/17. Comisia centrală... puse de a se tipări și împărți prin sate, în mii de exemplare, proiectul nefast votat de ea. kogălniceanu, s. a. 227. Timpurile cele mai nefaste ale istoriei noastre (a. 1865). uricariul, x, 376. De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste... ? eminescu, o. i, 59. O zi nefastă m-a adus pe lume În veacul nostru de melancolie, topîrceanu, p. o. 91, cf. 157. Te-ai abătut numai sub influența nefastă a unui rău prieten, camil petrescu, t. ii, 602. Aducerea la cunoștința publicului a urmărilor nefaste ale acestor afecțiuni, ygrec, m. n. 269, cf. 152. S-a isprăvit ciclul de zile nefaste, sadoveanu, o. x, 313. Anul ăsta a fost nefast, călinescu, e. o. ii, 225. Primitivul își ascunde părul sau unghiile tăiate, pentru a nu fi folosite de adversari în acțiuni magice nefaste, vianu, m. 26, cf. ralea, s. t. iii, 189. ◊ (Prin lărgirea sensului) Diminutivele românești au... nefasta proprietate de a cuprinde în terminarea lor silaba intonată, maiorescu, cr. i, 90. – pl.: nefaști, -ste. – Din fr. néfaste.