NEFERICIRE s. f. Negativ al lui fericire; stare, situație a celui nefericit, nenoroc, nenorocire (2), suferință (morală); întîmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz. Sfada din anul trecut la atîta au venit între Solomon, Gheza și Ladislav cei dintîi, cît în anul de acum au mers la arme, dară cu nefericirea lui Solomon. șincai, hr. i, 206/17, cf. lb. De cînd te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat, negruzzi, s. i, 62. Îmi rămăsese adînc săpată în memoriă suvenirea nefericirei și mizeriei lor. caragiale, o. v, 347. O mare nefericire neașteptată... amuțește pe om și îl fac să exprime nimicitorul sentiment în fraze scurte. gherea, st. cr. i, 356, cf. barcianu. El nu vrea nefericirea soră-si. davila, v. v. 28. Gazetele timp de o zi ar lua notiță despre nefericirea d-tale. f (1906), 31. I-am făcut să uite propriile lor nefericiri, brătescu-voinești, î. 7. O nouă nefericire familială încețoșează în această vreme sufletul lui Eminescu. călinescu, e. 251. Să-i aducă aminte nefericirea de a fi încă viu. arghezi, b. 51. S-o dus spră năfericirea lui. alr ii 3 208/36, cf. 3 208/53, 64, 76. – pl.: nefericiri. – Și: (regional) năfericire s. f. – pref. ne- + fericire.