NEFIINȚĂ s. f. 1. Negativ al lui ființă; faptul de a nu exista, de a nu fi, inexistență; stare a ceea ce nu există, nimic (III), nonexistență, (învechit, rar) nedereasă, nefapt; p. ext. neant. [Dumnezeu] ne-au scos din... neființă la ființă (a. 1654). gcr i, 164/27. Și ne-au scos din întunerec la lumină și din neființă la ființă, neagoe, Înv. 1/15. Blagoslovit Dumnezeu carele au dat noao a înțeleage... lucrurile ce s-au făcut den neființă în ființă, gavril, nif. 4/7. Dorește neființa și va să moară-ndată. heliade, o. i, 390. O tu! care din sînul neființii ai scos pe acest luminos soare..., luminează întunecatul meu suflet. marcovici, c. 9/4, cf. 15/6. Atunci cînd vom avea temei de a adeveri sau de a arăta neființa unei asemenea întâmplări. ab (1838), 9712. Așa mărginii în sine-mi, trăiesc aici ca un sînt Și-mpărat al neființei mi se pare cum că sînt. alexandrescu, m. 262. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă, eminescu, o. i, 132, cf. 133, MACEDONSKI, O. III, 100, GHEREA, ST. Cr.iii, 236. Auzea vorbele lui și dubita în tot ce se vorbește despre ființă și neființă, f (1906), 39. Din neființă cineva veghează, camil petrescu, v. 70. Pieri în noaptea neființii, rece simbol de minciună, topîrceanu, p. o. 128. Toți aceștia ar înfrunta în mod real moartea, neființa. v. rom. ianuarie 1954, 155. 2. (Învechit) Absență, lipsă (dintr-un loc, dintr-un post etc.). Mi s-au arătat opredelenie departamentului întăi, făcută în neființa mea (a. 1813). bul. com. Ist. iv, 87. Sir Cearl Vagon... va merge ca ambasador extraordinar pe epoha neființii lui lord Ponsobei, neputîndu-să lăsa necuprins un post așa de însemnat. ar (1837), 581/2. Pagubile ce în a lor neființă au făcut, să vor plăti înaintea giudecătorilor. ib. (1839), 36¹/29. Folosindu-se de neființa sa au mers acasă la el. negruzzi, s. i, 226. Chiar dacă m-or judeca în neființă, nu face nimica, i. negruzzi, s. i, 257. – pref. ne- + ființă.