NEGARE¹ s. f. 1. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; tăgăduire, contestare, negație (1). Înlăturarea (negarea adevărului) judecății particulare. maiorescu, l. 57, cf. id. cr. i, 354. „Negarea” implică o atitudine subiectivă (sau mai subiectivă decît „afirmarea”), deci amestecul afectului. iordan, stil. 276. Negarea caracterului lingvistic al stilisticii beletristice, vianu, m. 130. Ofițerul a rîs zgomotos, dînd din cap a negare. v. rom. februarie 1955, 159. Trebuie luptat împotriva diverselor și multiplelor manifestări de „diplomație” critică, împotriva tendințelor de negare neprincipială a meritelor unor lucrări. s ianuarie 1962, 12. 2. Negație (2). Transformarea limbii latine populare în mai multe limbi romanice, reprezentând un salt calitativ, constituie o negare dialectică. scl 1960, 572. ◊ Negarea negației = una dintre legile fundamentale ale dialecticii marxiste, care determină direcția dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior, prin preluarea și dezvoltarea laturilor pozitive ale vechiului și înlăturarea celor negative. cf. der. – pl.: negări. – v. nega.