NEGHIOBIE s. f. 1. Calitatea de a fi neghiob (1); prostie, stupiditate, nerozie (1), nesocotință (1), nătîngie (1), (rar) netoție, (învechit și regional) nătărăie (1). Nu pot îndestul a mă mira de a ta neghiobie. ar (1839), 35¹/45. Dezvelii în sluga mai mare neghiobie. negruzzi, s. ii, 236. Cît sînge-a curs din neghiobie Pe bietul nostru glob de lut. topîrceanu, p. o. 57. Privea cu mina comică a unui vinovat care își dă seama de neghiobia lui. călinescu, e. o. ii, 235. 2. Faptă sau vorbă de neghiob (1); prostie, nerozie (2), nesocotință (2). Se mai căi el... de neghiobia ce făcuse. ispirescu, l. 106, cf. 8, macedonski, o. iv, 97. Auzi, ce să le dea-n gînd? Să spuie pe acasă că iubește pe Dan... Ce neghiobie! vlahuță, o. a. iii, 88. Făcuse o mare neghiobie cu scrisoarea. f (1900), 606. Fata... se însenina la cea dintîi neghiobie rostită de el. c. petrescu, s. 118. Simțea apăsător că... nu făcea decît să adauge niște neghiobii noi unor neghiobii vechi. galan, b. ii, 187, cf. 143. Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții ori să-l mustre pentru neghiobiile lui. sbiera, p. 3. ♦ (Fam.) Lucrare lipsită de orice merit, stupidă, banală. Se tipărește-o carte și e o neghiobie?... O fi... îns-o mulțime s-o cumpere o cer! macedonski, o. iv, 97. Prozatorii însăilau neghiobii care nu interesau pe nimeni. stancu, R. a. i, 181. – pl.: (2) neghiobii. – Neghiob + suf. -ie.