NEGOCIAȚIE s. f. (Învechit) Negociere. Îndată după sosirea lor la Costantinopole vor deschide o negociație (tratarisire) cu ocîrmuirea turcească. ar (1829), 36¹/8. Voiește să intre în negoțiație (vorbire) de a da sfîrșit prietenește neînvoirilor. cr (1829), 181²/8. Perșii întrecuseră pe romani și cu negoțiațiile politicești, ca și cu regulile ostășești. căpățineanu, m. 208. Protocolul negoțiațiilor diplomatice ce s-au făcut în Londra. cr (1830), 50¹/24. A intrat în negoțiațiuni cu guvernul Statelor Unite. concordia (1857), 4¹/26. Negoțiațiile sale izbutiră a aduce trebile după dorința curților. negruzzi, s. ii, 148. Negoțiațiuni diplomatice cu Polonia. hasdeu, i. v. 170. Cronicarul de curte își urmărește patronul în numirile de boieri, în negociațiile cu tătarii. iorga, l. i, 480. – Pronunțat: -ci-a-. – pl.: negociații. – Și : negociațiune (costinescu, barcianu, șăineanu, d. u.), negoțiație, negoțiațiune s. f. – Din fr. négociation.