NEMȚOICUȚĂ s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui nemțoaică (1). Cf. Polizu. Vom vedea cele două nemțoicuțe ce ne-a dat în ochi cînd am fost în iarna trecută acolo. CONv. LIT. XI, 98. 2. (Bot.; regional) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus). Cîteva flori; stînjenei, busuioc ori nemțoicuțe, râsădite pe morminte de copii. D. ZAMfIRESCU, v, ț. 73. – Pl.: nemțoicuțe. – Nemțoaică + suf. -uță.