NEMERI, NIMERI, ÎNNEMERI (-eresc) I. vb. tr. 1 A ajunge la țintă; a atinge cu ceva din întîmplare, fără voie, un obiect depărtat: dete și cu a treia săgeată, cu care îl și nemeri (ISP.); aruncînd piatra, a nemerit într’un geam și l-a spart ¶ 2 A atinge ținta călătoriei, a ajunge la locul spre care s’a îndreptat cineva; (P): orbul, cu întrebarea, a nemerit Brăila, cu răbdare, cu cercetări, cu pricepere, se poate găsi ori-ce; n’a știut cum să nemerească ușa (PANN) ¶ 3 A sosi din întîmplare într’un loc oare-care, a ajunge undeva: a nemerit la o casă bună de oameni evlavioși cari l-au ospătat bine (VLAH.) ¶ 4 A atinge scopul urmărit, a ajunge, a izbuti: își întinse buzele să spue ce voia, dar nu înnemeri (D.-ZAMF.) ¶ 5 A ajunge la vreme, la timpul potrivit ¶ 6 A găsi ceea ce caută ¶ 7 A afla un lucru care să se potrivească ¶ 8 A ghici. II. vb. refl. 1 A se întîmpla, a se brodi: s’a nemerit că tocmai erau la masă; (P): nu e pentru cine se gătește, ci pentru cine se nimerește; nu-i totdeauna cum se chitește, ci-i și cum se nimerește (CRG.) ¶ 2 A se potrivi [vsl. *namĕriti > srb. slov. nameriti, bg. namiramŭ, etc.].