NEMULȚUMI vb. IV. Tranz. Negativ al lui mulțumi; a face să fie nemulțumit (1), a cauza o nemulțumire (2); a supăra, a mîhni (1); a contraria, a indispune; (învechit) a neodihni. Spuindu-l chiar pe față pre mulți nemulțămești. NEGRUZZI, S. II, 214, cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Împleticit în nedibăcia sa... el nemulțămește pe supușii ca și pe dominatorii săi, cari se înțeleg pentru a-l înlocui, IORGA, L. I, 359, cf. SCL 1960, 242. În această ambianță deficiențele nemulțumesc prin contrast. LUPTA DE CLASĂ, 1962, nr. 1, 69. El a posedat tactul admirabil și delicateța supremă de-a nemulțumi pe mulți. ARGHEZI, T. C. 54. ♦ Refl. (Rar) A se simți nemulțumit (1). Fata a urmat slujba ei astfel mai multe luni de zile, fără să dea prilegiu nici lighionilor să se plîngă de ea, nici sîntei Vineri să se nemulțumească, FUNDESCU, L. P. I, 137. – prez. ind.: nemulțumesc. – Și: (învechit și popular) nemulțămi vb. IV. – pref. ne- + mulțumi.