NEMULȚUMIRE s. f. Negativ al lui mulțumire. 1. (Învechit) Lipsă de recunoștință; ingratitudine. Va veni să ne giudece... ca un leu de certare pentru nemulțămirea noastră. VARLAAM, C. 22. El pentru nemulțămire lui fu gonit. id. ib.178, cf. LB, VALIAN, v. Împărăteasa ceartă aspru și pe poporul român, îi impută nemulțămire... și multe delicte. BARIȚIU, P. a. I, 459, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. 2. Stare a celui nemulțumit (1); supărare, mîhnire, (astăzi familiar) parapon, (învechit, rar) paraponiseală; insatisfacție, contrarietate; (învechit și popular) nemulțumită (v. nemulțumit 2), (învechit) neodihnă (2), neodihnire. Partizanii săi nădăjduiesc că a sa ființă va astîmpăra oarece nemulțămirea trupelor. AR (1832), 7¹/6, cf. ib. (1838), 45¹/ 26, ib. (1839), 14¹/11. Căci cu mine nu se-mpacă, într-a sa nemulțumire, Sufletul meu ticălosul ce-i pururea în clătire. CONACHI, P. 103. Intrigile lui pe lîngă patriarchul au adus mare nemulțămire. BĂLCESCU, ap. GHICA, a. 254. Mare nemulțumire era în palatele Olimpului, locaș al zeilor nemuritori, de cînd Zevs biruise pe zeii cei bătrîni. ODOBESCU, ap. VIANU, m. 230. Pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemulțămirea în privința condițiunilor de trai. GHEREA, ST. CR. II, 293. Taica-Pascali... umbla de colo-colo și mormăia cu nemulțumire. SADOVEANU, O. v, 451. În fiecare creț al feței lui Cristescu se putea citi deslușit și nemulțumire și nedumerire și nerăbdare. v. ROM. martie 1954, 11, cf. ib. septembrie 1955, 60. Bine, bine, l-oi duce, – scînci omul fără să-și ascundă nemulțumirea, GALAN, B. I, 49. Simțea ceva nedeslușit, între duioșie și nemulțumire. T. POPOVICI, SE. 320, cf. 182. Salariații săi nu au manifestat vreodată vreo nemulțumire. BARBU, Ș. n. 132. Echipa... s-a retras de pe teren provocînd nemulțumirea tuturor spectatorilor. SP. POP. 1961, nr. 3944, 4/1. ♦ Neajuns¹ (2), neplăcere (2), necaz (1). Munca despăgubește de multe necazuri și împacă multe nemulțămiri din viață, F (1897), 3. Nu mai găsi în sine nici una din măruntele nemulțămiri ale începutului. SADOVEANU, O. IX, 97. Se sileau să-i rezolve nemulțumirile, v. ROM. octombrie 1954, 125. Ea îi povestea nemulțumirile ei. T. POPOVICI, SE. 51. – pl.: nemulțumiri. – Și: (învechit și popular) nemulțămire s. f. – pref. ne- + mulțumire.