NEMURELE s. n. pl. (În nordul Mold.) Diminutiv al lui neamuri. v. neam (I 2). Frunză verde trei smicele, Sarmanele nemurele, Unde-s eu și unde-s ele! sevastos, c. 36. Care de care-l striga...: „Aoleu, neicuțule, finuțule”, ș-așa mai departe cu nemurelele. id., ap. tdrg. Foicică trei smicele, De dorul de nemurele, M[i] s-a umplut trupul de jele Și inima de durere! pamfile, c. ț. 216. Roagă-te la clopotari, Ca să tragă clopotele. Să răsune văile, Să răsune și valea noastră, Să audă nemurelele de-acasă. șez. xviii, 175. – Neamuri (pl. lui neam) + suf. -el.