NENIȘOR s. m. Diminutiv al lui nene. 1. (Popular) Cf. nene (2). Cf. alexi, w., alr i 465/190. 2. Termen de interpelare amicală între bărbați. Mai avem treabă, nenișorule. negruzzi, s. iii, 19. Ce se petrece în casa acelui boier? – Lucruri mari, nenișorule, gugumănii nemaiauzite! filimon, o. i, 230. Stai, nenișorule! Am dat peste o sursă pe care n-o cunoaște nimeni. c. petrescu, î. ii, 124. Și ia mai dă-l dracului de birou, nenișorule, că doar n-o să piară țara dacă o să lipsești tu cîteva ceasuri. stănoiu, c. i. 95. Nu vrea Carol să mai fie moștenitor? Ducă-se, nenișorule ! pas, z. iv, 185. 3. Cf. nene (5). Da de unde o mai scoserăți, nenișorule, și p-asta ! petică, o. 213. Ți-am pus lingurile-n brîu, nenișorule! rebreanu, r. i, 25. Ce tot îndrugi, nenișorule! galaction, o. 279. 4. Cf. nene (6). Și nu trecu o clipă pînă veni, nenișorul meu, o trăsurică mîndră... și cu patru armăsari trupeși și sumeți. mera, l. b. 191. – Pl.: nenișori. – Nene + suf. -ișor.