NENOROCIRE s. f. Negativ al lui norocire. 1. Întîmplare cu efecte dezastruoase, care nenorocește; p. ext. necaz (1) mare; pacoste (1); (regional) năcăjie, năzdrăvănie (3). v. catastrofă, dezastru. Și întru nenorociri a fi fericiți. biblia (1688), [prefață] 3/35. Alții zic cum el însuși să-și fie făcut moarte, dupe atît [e]a nenorociri ce i să întîmpla. c. cantacuzino, cm i, 20. De atunci încoace întîmplîndu-să multe nenorociri acestii țări cu schimbările stăpînirii, au căzut în desăvîrșita ei scădere. ar (1832), 2¹/21. Nenorocirile vremelor au hrăpit o parte din averea ta. marcovici, d. 15/17, cf. 2/12, id. c. 8/19. Eu sînt foarte mîhnit pentru atîtea nenorociri ce ți s-au întîmplat. drăghici, r. 92/24. Un vas idriot au sosit în 8 fevr. la Triest, aducînd novitaua despre marea nenorocire de care s-au cuprins marina. ar (1834), 89¹/32. Frigul cel aspru pricinuieșțe multe nenorociri. ib. (1838), 58²/4. Ispania să află purure în tot acele distrămări și nenorociri. ib. (1839), 3¹/2. Care este nenorocirea de care voiești a o apăra? filimon, o. i, 112. Destule nenorociri o căzut pe biata Moldovă. alecsandri, t. 1479. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vrun neajuns, ca să nu pățești vreo nenorocire. creangă, p. 87. Nu mă judeca după chip. Văd cum nenorocirile au săpat urme adînci și-ntr-al tău. delavrancea, o. ii, 185. O nenorocire mare mi s-a întîmplat, care poate ne va despărți pentru totdeauna. f (1903), 16, cf. 17, 20, ib. (1906), 21. Mi s-a întîmplat o mare nenorocire. camil petrescu, u. n. 233. Nenorocirea care a căzut peste capul tău poate să cadă peste soția oricărui muncitor. sahia, n. 42. O să mă scoată din sărite. Să știi că eu nu răspund dacă s-o întîmpla o nenorocire. sebastian, t. 29, cf. 243. Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ți-au împietrit sufletul? sadoveanu, o. i, 137. Cu sforțări cumplite se hotărî să lucreze toată noaptea actele privitoare la nenorocirea întîmplată. bart, s. m. 76. Cînd s-a întîmplat nenorocirea asta? tudoran, p. 32. Toate nenorocirile lui Cordiș fură pricinuite de singura dorință a vieții lui: să ajungă directorul școlii din Lunca. t. popovici, se. 164. Pare resemnat ca în fața unei nenorociri. il ianuarie 1962, 34. Orice nenorocire, cu un prieten bun, ușoară mi se pare. zanne, p. viii, 421. ◊ (Personificat) De-abia ajunsesem la vîrstă de 9 ani și nenorocirea își înfipse căngile în mine. alecsandri, o. p. 15. ◊ loc. adv. Din nenorocire = datorită unor împrejurări regretabile; din păcate, din nefericire. Ei, cînd le intră din nenorocire în mînă vreo carte de astea de ale pricopsiților din ziua de astăzi, numaidecât se supără. heliade, o. ii, 10. Literaturei române el ar fi fost de folos, Dacă din nenorocire șoarecii nu l-ar fi ros. alexandreseu, o. i, 290. Din nenorocire simt bine că nu voi putea niciodată s-o execut după cum ar trebui. f (1900), 608. Din nenorocire, p-acolo n-avui vreme să cercetez dăcît superficial. galan, b. ii, 164. ♦ (Prin Transilv.) Fantomă, nălucă (1). Cf. alr i 1405/93, 320. 2. Starea celui nenorocit (1); nefericire, durere, suferință (mare), nenoroc, (învechit) meserătate (1), mișelătate (1). Fiecare își află și va să-și afle folosul și norocirea în paguba și nenorocirea altuia. heliade, o. ii, 16. Au adus acum pe patria sa în așa mare nenorocire. ar (1831), 8¹/10. Înțeleptul... sufere, cu deopotrivă mulțumire, fericirea și nenorocirea. marcovici, d. 9/3, cf. 5/7, 8/28, 13/1, 17/14. Care este pricina nenorocirii voastre? drăghici, r. 25/13, cf. 115/25. Din toți muritorii lumei cel mai în nenorocire... Este omul care-ți scrie. conachi, p. 99. Pentru mai marea lui nenorocire, era gelos ca un turc. filimon, o. i, 124. Nenorocirea ca și fericirea fac parte din lumea aceasta. ralea, s. t. I, 122. – Pl.: (1) nenorociri. – Și: (regional) nănorocire s. f. alr ii 3 208/316. – Pref. ne- + norocire.