NEOTECTÓNIC, -Ă (< neo- + textonic) s. f., adj. 1. S. f. Parte a geotectonicii care studiază mișcările tectonice ale structurilor geologice recente (cuaternare). Printre manifestările neotectonice reprezentative se remarcă prăbușirea (5130 î. Hr.) pragului Bosfor (c. 70 m diferență de nivel) și formarea strâmtorii omonime, care a permis pătrunderea apelor M. Mediterane în zona Mării Negre, precum și formarea Deltei Dunării. 2. Adj. Care se referă la mișcările tectonice recente.