NERUȘINAT, -Ă adj. Negativ al lui rușinat. 1. (Învechit, rar) Care nu s-a făcut de rușine, care nu trebuie să se rușineze; p. ext. cu fruntea sus, demn, mîndru (I 2). Nevoiaște-te și te arată înaintea Domnului ca un lucrătoriu nerușinat. coresi, l. 515/16. 2. Care este lipsit de rușine, de bună-cuviință, obraznic, impertinent, neobrăzat, (învechit) nerușinos; p. ext. imoral, depravat, stricat, (popular și familiar) parșiv (3). cf. budai-deleanu, lex. Rîzi, muiere nerușinată! alecsandri, t. i, 255. Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? eminescu, o. i, 23. Ea începea să-l ocărască, făcîndu-l nerușinat și mincinos. caragiale, o. ii, 225. Așa eram să zic și eu, răspunse de la spatele ciobanului boierul cel nerușinat. ispirescu, l. 250. ◊ (Substantivat) Tu ai necinstit pe logodnica mea, ești un nerușinat! negruzzi, s. iii, 300. Să nu te mai arăți în ochii mei, nerușinato. alecsandri, t. i, 362, cf. 207. Nu vedeți, nerușinați, Cît o să vă defăimați? teodorescu, p. p. 105. ♦ Care denotă, exprimă, trădează nerușinare. Vă voi arăta că toată comedia asta e o nerușinată năpastă a clevetitorilor mei. negruzzi, s. i, 229. El a posedat tactul admirabil și delicateța supremă de-a nemulțumi pe mulți și cu atît mai vîrtos cu cît aceștia i-au făcut cele mai nerușinate declarații de camaraderie literară. arghezi, t. c. 54. Telegramele vor cuprinde... niște pretenții din ce în ce mai nerușinate. galan, b. ii, 133. În tăcerea care se lăsase cineva începuse să rîdă. Avea un rîs subțire și nerușinat. preda, d. 71. – Pl.: nerușinați, -te. – Pref. ne- + rușinat.