NOMINAL, -Ă adj. 1. Care se referă la nume (I I), de nume; după nume, pe nume. Această confuziune nominală avea în vedere mai ales Banalul Severinului. HASDEU, I. C. I, 12. La apelul nominal, lipsi. BOLINTINEANU, O. 280. În acest registru se va deschide cîte o partidă separată pentru fiecare sursă de venit, iar pentru contribuția părinților, cîte o partidă nominală pentru fiecare părinte. BO (1951), 762. L-au trecut și pe el pe acele tabele nominale. CAMILAR, N. I, 18. ◊ (Adverbial) Încă nu probozise nominal pe nimeni în biserică. REBREANU, I. 77. Tell... este nominal capul întregii oștiri. CAMIL PETRESCU, O. II, 629. ♦ Care figurează (numai) cu numele (I 1); care este de formă, numai în aparență, formal. Ca conducătoare nominală a adunărilor, figura o sectară bătrînă. F (1906), 20. Cifrele acestea erau pur nominale, în realitate, domnii trebuiau să satisfacă toate cererile Porții. OȚETEA, T. V. 54, cf. 35. 2. (În sintagmele) Valoare nominală = a) valoare înscrisă pe un titlu de credit (obligație, cec etc.), plătibilă de obicei la prezentarea lui. Valoarea nominală a biletului. CLIMESCU, A. 270. Mărcile poștale și timbrele fiscale aflate în casă se socotesc la valoarea lor nominală. BO (1951), 1085, cf. DER IV, 813. (Substantivat) Sînt acțiuni cari nu se plătesc întregi multă vreme și astfel distingem nominal subscris și nominal real al acțiunilor. I. PANȚU, PR. 4; b) valoarea parametrilor unui sistem tehnic, pentru care sistemul e construit să funcționeze în regim normal. cf. LTR². Salariu nominal = sumă de bani pe care o primește un salariat pentru munca prestată. În socialism, nivelul salariului nominal este planificat de stat, iar mărimea lui depinde... de cantitatea muncii depuse. DER IV, 284. Putere nominală = puterea pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic, indicată de întreprinderea constructoare pe plăcuța indicatoare sau în fișa sistemului. O locomotivă de o putere nominală de 50 cai. ROM. LIT. 44²/9, cf. DER III, 901. ♦ Care este calculat în bani. Valoarea nominală a acestui împrumut a fost de 31 610 500 franci. GHICA, S. 449. 3. (Gram.) Care face parte din categoria numelui (II), care ține de categoria numelui, de nume, prin nume, care se adaugă la nume, care formează nume. Unele forme verbale... se pot întrebuința cu sufixe diminutivale nominale. SCL 1950, 91. De foarte multe ori substantivarea se produce prin izolarea adjectivului din grupuri nominale. LL i, 108. În limba latină, infinitivul este o formă în același timp nominală și verbală. SG I, 98. Din rădăcina „munc” se formează tema verbală „munci” și tema nominală „muncă”. GRAUR, I. L. 126. Formațiile în „-to-” devenite participii își trădează originea nominală prin aceea că, în general, pot avea grade de comparație și pot fi substantivate. SCL 1959, 242. ◊ (Adverbial) Există, adică, anumite noțiuni verbale pe care noi nu le putem exprima decît nominal. PUȘCARIU, L.R. I, 130. ◊ Flexiune nominală = declinare. Ne putem întreba dacă nu se va ajunge, cu vremea, la simplificarea flexiunii nominale. SCL 1950, 310. O lege specifică unei singure limbi este legea suprimării treptate a flexiunii nominale în limba engleză. GRAUR, I. L. 175, cf. id. F. L. 180. Predicat (sau, rar, construcție) nominal(ă) = predicat alcătuit dintr-un verb copulativ la un mod personal și un nume predicativ. Predicatul nominal poate avea de asemenea valoare de epitet. SCL 1954, 170. Într-o perioadă mai veche, predicatul nominal indo-european era format exclusiv dintr-un nume. ib. 1955, 291, cf. VIANU, M. 187. La încercarea de a schimba diateza unui astfel de verb, am obține o construcție nominală. L. ROM. 1959, nr. 2, 4. – pl.: nominali, -e. – Din fr. nominal, lat. nominalis.