ÎNTRUPARE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa.

întrupa [At: CORESI, EV. 101/16 / V: (înv; cscj) ~pi / Pzi: ~pez, întrup / E: în + trup] 1-2 vtr (Bis) (A da sau) a lua formă concretă de trup omenesc Si: a (se) incarna, a (se) încorpora, (înv) a (se) împielița. 3-4 vtr A (se) concretiza. 5 vt A crea. 6-7 vtr A (se) personifica. 8 vt A încorpora într-un singur tot. 9 vt A forma o trupă.

întrupare sf [At: CORESI, EV. 1/21 / V: ~pire / Pl: ~pări / E: întrupa] 1 Luare a unei forme concrete de trup omenesc Si: incarnare, încorporare, (înv) împielițare. 2 (Ccr) Trup. 3 (Ccr) Ființă întrupată. 4 (Fig) Alcătuire armonioasă, plăcută vederii Si: întrupat¹ (2). 5 Concretizare. 6 Creare. 7 Personificare. 8 Încorporare într-un singur tot. 9 Sinteză. 10 Formare a unei trupe.

întrupi v vz întrupa

întrupire sf vz întrupare

ÎNTRUPARE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. – V. întrupa.

ÎNTRUPA, întrupez, vb. I. 1. Refl. A lua formă concretă, a se concretiza. V. întruchipa. Cînd figura amicului Costică s-a întrupat întreagă în imaginația lor, toți trei îi zîmbesc cu dragoste. CARAGIALE, O. II 217. [În «Diana cu ciuta»] par a se fi întrupat toate cugetările cele mai nobile... ce instinctul vînătoriei a putut vreodată să însufle unor oameni de geniu. ODOBESCU, S. III 52. ◊ Tranz. Părea că-și croiește un plan sau că se pregătește să întrupeze o hotărîre mai dinainte luată. HOGAȘ, M. N. 221. E o făptură-aievea, cu gînd din gîndul meu, Dintr-un noian de raze am întrupat-o eu. EMINESCU, O. IV 173. Și coborînd din soare a tale cugetări, Ai întrupa cîntarea sublimei deșteptări. BELDICEANU, P. 135. 2. Tranz. (Învechit) A alcătui un singur corp, a uni, a împreuna într-un singur tot. Ștefan-vodă puse în gînd... a-ntrupa țara lui Radu cu Moldova. ISPIRESCU, la TDRG. El voiește a întrupa toată romînimea într-un singur stat. BĂLCESCU, O. II 13.

ÎNTRUPARE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare. Casa nașului era pentru tine întruparea bunului trai. PAS, Z. I 174. Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare Să simt, în marea lumii simfonie, A gîndurilor mele întrupare. VLAHUȚĂ, O. A. 84. ◊ (Poetic) Și geana-mi rourează o lacrimă de dor. Un sol, o întrupare a sfîntului amor. PĂUN-PINCIO, P. 82. ♦ (Concretizat) Trup, ființă. Încet, plutind, se-nalță mireasa-i... O dulce întrupare de omăt. EMINESCU, O. I 95.

A SE ÎNTRUPA pers. 3 se ~ează intranz. A-și găsi expresia materială; a căpăta formă concretă; a se întruchipa; a se materializa. /în + trup

A ÎNTRUPA ~ez tranz. 1) A face să se întrupeze. 2) A uni într-un timp comun. /în + trup

întrupà v. 1. a forma un singur trup, a incorpora; 2. a lua corp; 3. se zice în special de Cuvântul lui Dumnezeu care s’a făcut om.

întrupare f. 1. incorporațiune; 2. fig. închiegare: o dulce ’ntrupare de omăt EM.; 3. în teologie: incarnațiune.

întrupáre f. Acțiunea de a saŭ de a se întrupa. Ceĭa ce s’a întrupat: acest om e întruparea șarlatanuluĭ.

întrupéz v. tr. (d. trup). Încorporez, anexez: a întrupa o provincie uneĭ țărĭ. Reproduc, reprezent: acest om întrupează viclenia. V. refl. Ĭaŭ corp, îmĭ formez corp; mă încorporez: Iisus Hristos s’a întrupat din spiritu sfînt și din fecĭoara Maria (Crezu). – Vechĭ și întrupoșez. V. incarnez.

întrupa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întrupez, 3 întrupează; conj. prez. 1 sg. să întrupez, 3 să întrupeze

întrupare s. f., g.-d. art. întrupării; pl. întrupări

întrupa (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupează

întrupare s. f., g.-d. art. întrupării; pl. întrupări

întrupa vb., ind. prez. 1 sg. întrupez, 3 sg. și pl. întrupează

întrupare s. f., g.-d. art. întrupării; pl. întrupări

întrupare, întrupări s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare. ♦ (Bis.) Doctrină de credință promulgată la Sinodul de la Niceea din anul 325 d. Hr., potrivit căreia a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”. Întruparea constituie marea taină a credinței creștine, care a provocat o mulțime de controverse, precum și erezii. – Din întrupa.

ÎNTRUPA vb. v. alipi, anexa, atașa, încorpora.

ÎNTRUPA vb. 1. a (se) incarna, a (se) întruchipa, (înv.) a (se) împelița, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. (S-a ~, luând înfățișare de femeie.) 2. v. concretiza. 3. v. personifica.

ÎNTRUPARE s. 1. incarnare, incarnație, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. v. concretizare. 3. v. personificare.

ÎNTRUPA vb. 1. a (se) incarna, a (se) întruchipa, (înv.) a (se) împelița, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. (S-a ~, luînd înfățișare de femeie.) 2. a (se) concretiza, a (se) incarna, a (se) întruchipa, a (se) materializa, a (se) realiza, (rar) a (se) sensibiliza. (Iată cum a fost ~ această idee.) 3. a incarna, a întruchipa, a personifica, a reprezenta, a simboliza, (înv.) a închipa. (El ~ forța brutală.)

întrupa vb. v. ALIPI. ANEXA. ATAȘA. ÎNCORPORA.

ÎNTRUPARE s. 1. incarnare, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. concretizare, incarnare, întruchipare, materializare, realizare, (rar) sensibilizare. (~ unei idei.) 3. incarnare, întruchipare, personificare, reprezentare, simbolizare, (înv.) personificație. (~ răului.)