Definiția cu ID-ul 1355430:

Tezaur

NĂBUȘI vb. IV. 1. Intranz. (Învechit și popular, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „în”, „pe”, „asupra”, „spre”) A năvăli (1); a invada. Căci au năbușit pre aceste locuri mai pe urmă tătarii. m. costin, let. i, 15/9, cf. 30/22. N-au mai venit în țară țină ce au năbușit moscalii. n. costin, let. ii, 88/9. Fără veaste au năbușit asupra schythilor. cantemir, hr. 210. Deci urmînd planul acesta ei spre Ștefan năbușesc. negruzzi, s. i, 128. Nu după mult timp au năbușit tătarii în țară. sbiera, p. 200.Tranz. A umple, a năpădi (2). Mare frică a cuprins pe fata de împărat atunci, căci codrul era năbușit de fiare sălbatice. mera, l.b. 17. 2. Intranz. (Învechit și popular; despre lichide) A țîșni (dintr-un loc strîmt, închis). v. năpădi (3), năboi3 (1). Au năbușit apa pe gheață. lb. l-au năbușit sîngele pe gură. ib. Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește. negruzzi, s. ii, 201. ♦ Tranz. (Despre sînge, lacrimi) A-l podidi. Mă năbușesc lacrimile de bucurie. alecsandri, t. 151. Și de loc că mi-l pălea, Sîngele mi-l năbușea. pop., ap. gcr ii, 297. Ochii să-i plesnească... Sîngele să-l năbușească. teodorescu, p. p. 327. 3. Tranz. (În concurență cu înnăbuși) A sufoca. Îi frînse mijlocul, îl năbuși cu strînsoarea, și-l făcu să-și dea sufletul. ispirescu, u. 62. (refl.) Se năbușește, domnule doctor. ap. tdrg.Fig. Grecismul fanariot... începuse a prinde coajă, și nebușa naționalitatea noastră. ghica, s. xxiv. ♦ (Cu complementul „focul”) A face să nu mai ardă; a potoli, a stinge. Focul... a fost năbușit în cîteva minute. caragiale, n. s. 69.Fig. (Complementul indică o acțiune, un proces, un sentiment etc.) A împiedica dezvoltarea, cursul sau manifestarea; a frîna, a inhiba. Legal ca bou supt jug, iubirea-și năbușind-o. i. văcărescul, p. 355/34. O nălucă muierească Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbușească. hasdeu, r. v. 158. Năbușindu-și în piept mînia și ura ce-l sugruma. vlahuță, ap. tdrg. Îmi năbușeam căscatul. galaction, o. 229.prez. ind.: năbușesc. – Și: (învechit) nebuși vb. IV. – cf. scr. nabušiti.