NĂBÎRGEAC adj. (Regional; despre oameni) Prost, bleg, nătîng (I 1). cf. pamfile, a. r. 252. Dar ea, fată frumoasă... cum era să ia pe cioban, urît și năbîrgeac. rădulescu-codin, î. 163. ♦ (Substantivat) Rîd fetele toate... numai bietul năbîrgeac înghite noduri. lungianu, cl. 229. – pl.:? – Și: năbărgeag (dr. i, 288), năvîrgeac (ib.) adj. – Etimologia necunoscută.